temeinici

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (din temeinic)

1. a face să devină temeinic; a consolida.

temenos

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. temenos)

1. incinta sacră a unui templu antic, incluzând unul sau mai multe sanctuare.

temerar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. téméraire, lat. temerarius)

1. îndrăzneț, cutezător (peste măsură), curajos.

temere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. teme)

1. faptul de a (se) teme; frică, teamă.
2. (învechit) gelozie.

temeritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. témérité, lat. temeritas)

1. îndrăzneală excesivă și nesăbuită, cutezanță.
2. manifestare de om temerar; act de curaj.
3. (arte) efect, act riscant capabil să șocheze, să dea naștere la critici.

acces

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accès, lat. accessus)

1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

acromat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n., III. s.m.f.  
Etimologie: (fr. achromat, germ. Achromat)

1. I. (despre sisteme optice) care nu prezintă aberație cromatică; acromatic.
2. II. sistem optic căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică.
3. III. persoană care nu poate distinge culorile.

acromatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. achromatique)

1. (despre sisteme optice) care nu prezintă aberație cromatică; acromat.
2. (despre constituenți celulari) necolorabil.

afocal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. afocal)

1. (despre sisteme optice) format din două (grupuri de) lentile astfel așezate încât focarul-imagine al uneia să coincidă cu focarul-obiect al celeilalte.

a fortiori

Parte de vorbire:  loc. adv., adj. inv.  
Etimologie: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)

1. care se impune cu necesitate.
2. (log.; despre raționamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atâtea temeiuri.