Dictionar

temperament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tempérament, lat. temperamentum)

1. ansamblul particularităților legate de latura dinamică și energetică a activității psihice a unei persoane, având o bază ereditară și exprimându-se stabil în comportament; fire.
2. energie vitală, impetuozitate, elan.
 

temperamental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. temperamental)

1. care aparține temperamentului, referitor la temperament, de temperament.
2. plin de energie, de elan, de pasiune; temperamentos.
 

temperamentos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (temperament + -os)

1. cu temperament, plin de temperament; plin de energie, de elan, de pasiune; temperamental.
 

atrabilar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. atrabilaire, engl. atrabilar)

1. (despre temperament) coleric, irascibil.
 

bilios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bilieux)

1. care prezintă o excesivă secreție biliară.
2. (despre temperament) iritabil, nervos, irascibil.
 

biotipologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biotypologie, engl. biotypology)

1. ramură a biologiei care studiază biotipurile.
2. disciplină care studiază individul uman după criteriul structurii corpului și existența unor corelații între caracteristicile morfologice și psihologice, de natură temperamentală și caracterială.
 

caciucea

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. cachucha)

1. dans andaluz plin de temperament, asemănător cu boleroul și fandangoul, executat solo de un bărbat sau de o femeie, cu acompaniament de chitară; melodia corespunzătoare.
 

coleric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. colérique)

1. (om, temperament) irascibil, nervos, cu izbucniri de mânie.
 

cool

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. coll/jazz/)

1. (muz.) stil în jazul modern caracterizat printr-o interpretare interiorizată, reținută, cu sonorități puțin vibrate, aproape detimbrate, cu o frază relaxată, refuzând orice efuziune afectivă sau temperamentală.