Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. thesaurus)
1. cantitate mare de bani, de bijuterii, aurărie etc.; (p. ext.) avere, bogăție.
2. totalitatea metalelor prețioase, a efectelor etc. aflate în depozitul unei bănci de emisie.
3. loc unde se păstrează un asemenea depozit; vistierie.
4. bani sau obiecte prețioase descoperite întâmplător în pământ; comoară.
5. (fig.) tot ceea ce este foarte prețios, iubit, prețuit.
6. patrimoniu spiritual acumulat de-a lungul veacurilor.
7. totalitatea cuvintelor unei limbi.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. fr. macrothésaurus)
1. tezaur interdisciplinar în care descriptorii au fost selectați sau specificați astfel încât să aibă înțeles identic în diferite domenii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. thésauriser, lat. thesaurizare)
1. a strânge, a acumula (bani, obiecte din metal preţios).
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. thesaurisator)
1. cel care tezaurizează.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. aerarium)
1. tezaurul public şi administraţia banilor publici în vechea Romă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bon)
1. dovadă, înscris care autorizează pe deţinător să primească ceva; notă de plată cu care se achită o marfă etc.
2. ~ de tezaur = titlu de credit emis de stat pentru atragerea de fonduri private.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crypte, lat. crypta)
1. construcţie subterană în templele antice unde se păstrau obiectele de cult, tezaurul etc.
2. cavou subteran, sub un monument; capelă funerară subterană.
3. formaţie anatomică asemănătoare unui sac mic deschis la gură; cavitate glandulară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. opisthodome)
1. partea din spate a unui templu grecesc, pentru păstrarea obiectelor de cult şi a tezaurului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. thesaurisator)
1. cel care tezaurizează.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. trésorerie)
1. ansamblu de operaţii financiare pentru procurarea şi cheltuirea mijloacelor băneşti; administrare a tezaurului public.
2. oficiu al unui stat unde se păstrează şi se gestionează tezaurul public.