Dictionar

alocronic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allochronique)

1. care se produce în timpuri diferite.
 

anamorfism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anamorphisme)

1. evoluție morfologică progresivă la grupele de plante din timpurile geologice.
2. formare de minerale cu o compoziție mai complicată și cu densitate moleculară mai mare.
 

auxiliar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. auxiliare, lat. auxiliaris)

1. adj., s. n. (element) care ajută la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutător.
2. verb ~ = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajută la exprimarea gradului de realizare a acțiunii.
3. (mat.) cu care se poate simplifica și rezolva o problemă mai ușor.
4. s. m. ostaș roman aparținând unui auxilium.
 

be-bop

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. be-bop)

1. (mux.) formă timpurie de jazz modern, caracterizat prin folosirea armoniilor cromatice și disonante; bop.
 

blastosferă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. blastosphere)

1. (biol.) formă timpurie în dezvoltarea unui embrion, constând dintr-un strat sferic de celule umplut cu lichid; a doua fază în dezvoltarea unui embrion; blastulă.
 

carotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carotte, lat. carota, gr. karoton, morcov)

1. varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte.
2. probă cilindrică de material extrasă din teren pentru a determina structura și caracteristicile straturilor.
3. probă luată din betonul de fundație al unei șosele pentru stabilirea proprietăților fizico-mecanice.
4. (fig.) înșelătorie, șarlatanie.
5. (fam.) stratagemă la biliard, prin care i se lasă adversarului o lovitură grea.