Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tonicité)
1. calitate a muşchilor sau a ţesuturilor de a fi permanent elastice; tonus muscular.
2. (fig.) însuşirea a ceea ce este tonic (II).
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. cardiotonique)
1. (medicament) care stimulează activitatea inimii; tonicardiac.
2. (produs) care stimulează tonicitatea mușchiului cardiac.
3. I. care regularizează și fortifică activitatea cordului.
4. II. medicament destinat să susțină inima în caz de slăbiciune sau insuficiență cardiacă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. hypotonique)
1. (despre soluţii) care prezintă hipotonicitate.
2. ser ~ = ser a cărui concentraţie moleculară este inferioară celei a sângelui.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. plasmolyse)
1. (biol.) micşorare a volumului unei celule prin pierderea apei în condiţii de hipertonicitate a mediului.
Parte de vorbire: adj., s.n.
Origine: (fr. tonicardiaque)
1. (medicament) care mărește tonicitatea mușchiului cardiac; cardiotonic.