Dictionar

torsiona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după engl. torsion)

1. tr., refl. a (se) răsuci; (p. ext.) a (se) deforma.
2. tr. a prelucra un material prin răsucire.
 

contorsiona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. contorsionner)

1. tr., refl. a face contorsiuni, crispații. (fig.) atitudine forțată, mișcări dezordonate.
 

detorsiona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (de1- + torsiona)

1. (tehn.) a înlătura o torsiune, a dezrăsuci; a întinde (la loc), a destinde.
 

distorsiona

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (distorsi[une] + -ona)

1. (despre aparate) a produce distorsiune; a deforma.
 

torsional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. torsional)

1. referitor la torsiune.
 

anamorfoza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. anamorphoser)

1. a efectua o anamorfozare.
2. a realiza o deformare reversibilă a unei imagini folosind un sistem optic sau o transformare matematică.
3. a distorsiona imaginile unui film sau a unui program de televiziune folosind un sistem optic sau electronic, în vederea adaptării acestuia la un ecran de calculator sau de televiziune.
 

aplanetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aplanétique)

1. (optică) care prezintă aplanetism.
2. se referă la un sistem optic care oferă o imagine nedistorsionată (cu aberația de sfericitate corectată).
 

bisturnaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bistournage)

1. (medicină veterinară) procedeu învechit de castrare la taur și berbec, prin torsionarea manuală a fiecărui testicul.
 

detorsiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. détorsion)

1. revenire la starea inițială după o deformare prin răsucire; detorsionare.
2. (antonime) răsucire, torsiune.
 

dezinformație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rus. dezinformaţiia)

1. faptul de a dezinforma; dezinformare, dezinformat.
2. set de practici și tehnici de comunicare menite să influențeze opinia publică prin diseminarea deliberată de informații false, distorsionate sau părtinitoare.
3. (antonim) informare.
 

expresionist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. expressionniste)

1. I. referitor la expresionism, formă de artă în care realitatea este distorsionată în beneficiul expresiei.
2. care practică expresionismul.
3. II. artist care aparține expresionismului; critic sau adept al acestei mișcări artistice.