totem

Parte de vorbire:  s.n. / s.m.  
Etimologie: (fr. totem)

1. animal, plantă, obiect considerat la unele populații primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare.
2. ființă mitică (animal, plantă sau obiect natural) considerată ca strămoșul eponim al unui clan, precum și spiritul său protector și venerat ca atare.
3. imagine, reprezentată sculptural, a unui totem (adesea, stâlp mare din lemn care poartă figuri sculptate suprapuse).

totemism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. totémisme)

1. credință bazată pe cultul totemurilor.

totemist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. totemiste)

1. I. care privește totemismul, organizare socială bazată pe totem.
2. care practică totemismul.
3. II. adept al totemismului.

totem

Parte de vorbire:  s.n. / s.m.  
Etimologie: (fr. totem)

1. animal, plantă, obiect considerat la unele populații primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare.
2. ființă mitică (animal, plantă sau obiect natural) considerată ca strămoșul eponim al unui clan, precum și spiritul său protector și venerat ca atare.
3. imagine, reprezentată sculptural, a unui totem (adesea, stâlp mare din lemn care poartă figuri sculptate suprapuse).

totemism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. totémisme)

1. credință bazată pe cultul totemurilor.

totemist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. totemiste)

1. I. care privește totemismul, organizare socială bazată pe totem.
2. care practică totemismul.
3. II. adept al totemismului.