Parte de vorbire: s.
Origine: (it. straglio)
1. (mar.) parâmă cu care se leagă partea superioară a catargului de proră.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. traiectus, după fr. trajet)
1. distanţă de străbătut între două puncte determinate; traseu, parcurs.
2. traseu liniar pe care se situează un muşchi, un nerv, o arteră etc.
3. traiectorie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. trajectoire)
1. (fizică) curbă descrisă de centrul de greutate al unui mobil; (prin ext.) reprezentare grafică a unei astfel de curbe.
2. drum parcurs în spaţiu de un corp în mişcare; traiect, parcurs.
3. (balistică) curba unui proiectil.
4. (mat.) curbă având o proprietate dată.
5. (figurat) carieră profesională.
6. (figurat) evoluție socială și economică, vorbind despre o persoană sau un grup uman.
7. (var. înv.) trajectorie, trajetorie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. traille)
1. pod plutitor care alunecă de-a lungul unui cablu.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. traîner)
1. (mar.) a târî pe fundul apei un cablu metalic, cu capetele fixate pe două corpuri plutitoare, pentru a agăţa corpuri scufundate sau pentru a căuta obstacole submarine şi a le determina poziţia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. traîne)
1. cablu metalic pentru trainare.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abandonnique)
1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abiotique)
1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. aborigène, lat. aborigines)
1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băştinaş, autohton, indigen.
2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)
1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accréditer)
1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici.
3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziţia cuiva un acreditiv.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aquatique, lat. aquaticus)
1. care creşte, trăieşte în apă.