transmuta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. transmuter, lat. transmutare)

1. a supune unei transmutații.
2. a transforma, a schimba natura, aspectul.

transmutabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. transmutable)

1. care poate fi transmutat.

transmutație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. transmutation, lat. transmutatio)

1. transformare a unui element chimic în altul în urma dezintegrării radioactive sau a reacțiilor nucleare.
2. schimbare, transformare.
3. transformare a unui cromozom, care nu este datorată unei mutații genice.

conversiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conversion, lat. conversio)

1. modificare a condițiilor inițiale ale unui împrumut.
2. preschimbare a unei valori monetare într-o valoare de altă natură.
3. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru.
4. modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor mărimi date.
5. transformare, în urma unui proces chimic, a unei specii de molecule în alte specii de molecule.
6. (biol.) schimbare în ordine liniară a genelor; transmutație genetică.
7. reluare în ordine inversă a termenilor unei sintagme, cu sau fără schimbarea înțelesului ori funcțiilor sintactice; reversiune.
8. schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvânt; hipotaxă.
9. (log.) răsturnare a unei judecăți prin înlocuirea reciprocă a subiectului cu predicatul.
10. traducere a unui cuvânt, număr sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj într-altul.
11. mecanism psihic care face să apară un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede în conștiință fără a provoca o reacție de angoasă.

transmuta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. transmuter, lat. transmutare)

1. a supune unei transmutații.
2. a transforma, a schimba natura, aspectul.

transmutabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. transmutable)

1. care poate fi transmutat.