Dictionar

tranzitoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. transitoire, lat. transitorius)

1. care face trecerea de la o stare la alta; de tranziţie; intermediar; tranzient.
2. (p. ext.) care durează puţin timp.
3. (despre funcţionarea unui sistem) caracterizat prin variaţia în timp a cel puţin unei mărimi.
 

aplacentare

Parte de vorbire:  s.n. pl.  
Etimologie: (fr. aplacentaires)

1. (zool.) grup de mamifere inferioare lipsite de placentă (astfel de mamifere se dezvoltă într-un ou); metateriene.
2. (NOTĂ) la metateriene (marsupiale) este prezentă o placentă, dar tranzitoriu, iar fătul își finalizează dezvoltarea într-o pungă marsupială.
 

extracurent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. extra-courant)

1. (electr.) curent de regim tranzitoriu prin autoinducţie, care se suprapune curentului principal.
 

intermediar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intermédiaire, it. intermediario)

1. adj. de la mijloc; tranzitoriu.
2. s. m. f. mijlocitor (în afaceri etc.); intermediator.
 

tranzient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. transient, lat. transiens)

1. tranzitoriu.
2. care trece (repede); trecător, efemer.
 

tranziţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. transition, lat. transitio)

1. trecere de la o formă, de la o stare etc. la alta.
2. de ~ = tranzitoriu; provizoriu.
3. trecere (bruscă) a unui sistem fizic dintr-o stare în alta; transformare.
4. schimbare treptată a unei roci în alta.