Dictionar

traseu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tracé)

1. drum (de) parcurs de un vehicul; axa unui drum, a unui canal, a unei căi ferate etc.
2. distanță marcată care trebuie străbătută de concurenți într-o probă sportivă.
3. traiectorie.
4. proiecție pe un plan a axei principale a unei lucrări tehnice.
 

aerian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérien)

1. aflat în aer sau care conține aer.
2. produs în aer.
3. referitor la aviație.
4. linie ~ă = traseu aeronautic; alarmă ~ă = alarmă prin care se anunță un atac aerian.
5. (fig.) diafan, transparent; vaporos.
6. (fam.) distrat, visător.
 

alinia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. aligner)

1. tr., refl. a (se) așeza în linie dreaptă.
2. tr. a îndrepta traseul unei străzi.
3. refl. (despre țări) a se asocia într-o grupare pe baza unui tratat.
 

aliniament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. alignement)

1. linie dreaptă de teren determinată pe puncte caracteristice.
2. porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive.
 

antecedență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antécédence)

1. faptul de a fi antecedent; anterioritate.
2. fenomen prin care un curs de apă își menține traseul, preexistent deformărilor tectonice.
 

autocros

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. engl. autocross)

1. formă de sport cu motor în care șoferii parcurg pe rând un traseu definit și încearcă să obțină un timp cât mai bun; cros pentru mașini.
 

autodepanare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto + depanare)

1. reparare pe traseu a unui autovehicul rămas în pană; (p. ext.) autoatelier folosit pentru asemenea reparații.