Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (tremura + -[ă]cios)
2. care are variații de ton (din cauza unei emoții, a frigului etc.); tremurător.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. amyostasie, cf. grec. a „fără” + mys „mușchi” + stasis „reținere”)
1. (med.) afecțiune musculo-scheletică caracterizată prin tremurături musculare; tremur muscular.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. blanc)
1. spaţiu alb care desparte două cuvinte tipărite.
2. (inform.) zonă dintr-un suport de date care nu conţine înregistrări.
3. pauză albă şi tremurătoare care apare uneori în emisiunile tv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. frémissement)
1. (med.) senzaţie palpatorie cu caracter vibrator; agitaţie, tremurătură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. frisson)
1. senzaţie de frig însoţită de tremurături, înainte sau în timpul febrei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. intrépide, lat. intrepidus)
1. care nu tremură, care rămâne ferm în fața pericolului; cutezător, curajos, brav.
2. (prin ext.) care stăruie în ceva, care nu se lasă abătut de neplăceri, de obstacole; tenace.
4. (antonime) fricos, laș, timorat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. palpiter, it. palpitare)
1. (despre inimă) a-şi înteţi ritmul bătăilor datorită unei emoţii sau maladii; a zvâcni.
2. (despre oameni) a tremura (din cauza unei emoţii), a fi foarte mişcat.
3. (fig.) a se manifesta puternic; a fremăta.