Parte de vorbire: s.m. (regional)
Origine: (turc + -alău)
1. persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo; turc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (turc + -esc)
1. care este caracteristic pentru turci; propriu turcilor.
2. care aparține Turciei sau populației ei; privitor la Turcia sau la populația ei; turc.
3. cafea ~ească = băutură preparată din cafea măcinată fin și fiartă în apă cu zahăr.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. turquin)
1. adj. de culoare albastră-închisă şi mată.
2. s. n. varietate de turcoază.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (turc + -ic)
1. limbi ~ce = familie de limbi altaice (turca, tătara) vorbite din sud-estul Europei până în Siberia şi China.
Parte de vorbire: s.
Origine: (turc + -ism)
1. cuvânt, expresie împrumutate din limba turcă.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. turco-)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. altaïque)
1. din regiunea munţilor Altai.
2. limbi ~ce = limbi turcice, mongole şi tunguse.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avanie)
1. (istorie) vexare, insultă la demnitatea pelerinilor și a străinilor în general, pe care turcii o practicau în Levant cerând bani.
2. afront public umilitor; tratament umilitor pe care o persoană îl primește în mod public.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (după fr. azerbaïdjanaise)
1. adj., s.m.f. (locuitor) din Azerbaidjan; azer.
2. (s. f.) limbă turcă din familia altaică, vorbită de azerbaidjeni.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (rus. baskhir)
1. adj., s.m.f. (locuitor) din Başkiria.
2. (s. f.) limbă din familia altaică, ramura turcică, vorbită de başchiri.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. clinoïde)
2. (med.) se spune despre apofizele osului sfenoid, a căror întâlnire constituie un fel de pat, șaua turcească.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. kasside)
1. specie a liricii turce şi persane, asemănătoare cu oda.