Dictionar

Rezultate secundare (Turcă):

Turcalău

Parte de vorbire: s.m. (regional)
Origine: (turc + -alău)

1. persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo; turc.


Azerbaidjan, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (după fr. azerbaïdjanaise)

1. adj., s.m.f. (locuitor) din Azerbaidjan; azer.

2. (s. f.) limbă turcă din familia altaică, vorbită de azerbaidjeni.


Kurd, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. kurde)

1. (locuitor) din Turcia, Iran, Irak şi alte ţări învecinate.

2. (s. f.) limbă turcă vorbită de kurzi.


Turanian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. touranien)

1. I. care privește, care aparține, care este specific unui grup de popoare care trăiesc în Asia Centrală, la nord de Iran; turanic.

2. care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare; turanic.

3. II. persoană (sau popor) de origine turcă sau uralo-altaică; turan.


Turanic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. turanisch)

1. (locuitor) din Rusia meridională şi din Turkmenia; turanian.

2. limbi ~ce = grup de limbi: turca şi mongola.


Turcic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (turc + -ic)

1. limbi ~ce = familie de limbi altaice (turca, tătara) vorbite din sud-estul Europei până în Siberia şi China.


Turcism

Parte de vorbire: s.
Origine: (turc + -ism)

1. cuvânt, expresie împrumutate din limba turcă.