ucidere-Dicti0nar.ro electronic

ucidere

Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (v. ucide)

1. acțiunea de a (se) ucide și rezultatul ei; omor, ucis; asasinat.
2. (înv.; expr.) ~ de sine = sinucidere.
3. (înv.) lovire puternică.
4. (înv.) încăierare.
5. (fig.) provocare a dispariției.
6. (expr.) ~a timpului = petrecere a timpului cu ocupații fără importanță; risipire a timpului fără nici un folos.

pruncucidere

Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (prunc + ucidere)

1. ucidere a copilului nou-născut, imediat după naștere, de către mamă; infanticid.

sinucidere

Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (sinucide)

1. acțiunea de a se sinucide și rezultatul ei; suprimarea propriei vieți.
2. actul prin care un individ își provoacă în mod voluntar și cu bună știință moartea; suicid, suicidere, (înv.) sinucid.

apocarteresis

Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (gr. apokarteresis)

1. acțiunea de a se lăsa omorât de foame; sinucidere prin inaniție.

CRIMINO-

Parte de vorbire: prefix
Etimologie: (fr. crimino-, cf. crimen, inis „acuzare, crimă”)

1. „crimă, omor, ucidere”.

decimație

Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (fr. décimation, lat. decimatio)

1. (istorie militară) faptul de a decima, de a ucide un soldat din zece, prin tragere la sorți, în unitățile care au refuzat lupta; decimare, decimat.
2. (prin ext.) acțiunea de ucidere în masă; decimare, decimat.
3. strângere a decimei; (înv., pop.) decimărit.
4. (var.) (înv.) decimațiune.

deicid, -ă

Parte de vorbire: I. s.m.f., II. s.n.
Etimologie: (fr. déicide)

1. I. ucigaș al unui zeu, al lui Dumnezeu; (special.) ucigaș al lui Iisus.
2. II. ucidere a unei zeități sau a lui Dumnezeu.

etnocid

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. ethnocide)

1. ucidere în masă a unei părți sau a unei întregi comunități etnice.
2. modificare forțată a structurii biosociale sau culturale a unui grup etnic.

feticid

Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. foeticide)

1. omorârea unui făt în pântecele mamei.
2. (med. legală) crimă care constă în uciderea unei ființe umane în stare de făt.