Parte de vorbire: adj.
Origine: (uimi + -tor)
1. care uimește (prin calitățile sau valoarea ce are); care produce mirare; surprinzător, uluitor.
2. care impresionează prin ceva fără asemănare; minunat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. colose, lat. colossus, gr. kolossos)
1. statuie de o mărime şi de o măreţie uimitoare.
2. (fig.) om, fiinţă (sau obiect) de proporţii uriaşe.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. époustouflant)
1. care uimește, care te face să rămâi mut de uimire; uluitor, uimitor, nemaipomenit, grozav.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inénarrable)
1. care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. interdit)
1. care este oprit, care nu este permis; care a fost lovit de interdicție.
2. exclus dintr-o profesie, funcție; care nu este autorizat; neautorizat.
3. care este dezorientat, tulburat până la punctul de a nu ști ce să spună; uimit, uluit.
4. (antonime) autorizat, îngăduit, permis.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. miraculeux, lat. miraculosus)
1. care are caracterul unui miracol; minunat, uimitor, extraordinar.
2. cu efecte excepţionale, care face minuni.
3. (s. n.) totalitatea elementelor supranaturale care intervin în basme şi legende.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. monumental, lat. monumentalis, it. monumentale)
1. adj. referitor la monument.
2. de mari proporții, măreț, grandios; impunător.
3. (fam.) uimitor, uluitor; colosal.
4. s. n. categorie estetică, variantă a sublimului, în care măreția se manifestă prin mărime.
5. s. f. pl. (poligr.) literă din familia romane elzevir, care nu are decât majuscule, cu talpa foarte accentuată și subțire.