Parte de vorbire: adj.
Origine: (uimi + -tor)
1. care uimește (prin calitățile sau valoarea ce are); care produce mirare; surprinzător, uluitor.
2. care impresionează prin ceva fără asemănare; minunat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. époustouflant)
1. care uimește, care te face să rămâi mut de uimire; uluitor, uimitor, nemaipomenit, grozav.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inénarrable)
1. care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. miraculeux, lat. miraculosus)
1. care are caracterul unui miracol; minunat, uimitor, extraordinar.
2. cu efecte excepţionale, care face minuni.
3. (s. n.) totalitatea elementelor supranaturale care intervin în basme şi legende.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. monumental, lat. monumentalis, it. monumentale)
1. adj. referitor la monument.
2. de mari proporții, măreț, grandios; impunător.
3. (fam.) uimitor, uluitor; colosal.
4. s. n. categorie estetică, variantă a sublimului, în care măreția se manifestă prin mărime.
5. s. f. pl. (poligr.) literă din familia romane elzevir, care nu are decât majuscule, cu talpa foarte accentuată și subțire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pyramidal, lat. pyramidalis)
2. celulă ~ă = celulă nervoasă a substanței cenușii din creier.
3. fascicul ~ = unul dintre fasciculele nervoase ale măduvei spinării.
4. mușchi ~ = mușchi al abdomenului.
5. (fam.) colosal; (prin ext.) extraordinar, uimitor.
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (fr. étonnant)
1. care surprinde prin caracterul său neașteptat sau extraordinar; uimitor.