Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. humanité, lat. humanitas)
3. omenie, bunătate, compasiune pentru neonorocirile altuia; umanitarism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inhumanité, lat. inhumanitas)
1. cruzime nedemnă de un om; barbarie, ferocitate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (supra- + umanitate, cf. fr. surhumanité)
1. societate formată din oameni superiori (supraoameni) sau ființe superioare oamenilor.
2. (cu referire la filozofia nietzscheană) calitatea, starea de supraom.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. christologie)
1. parte a teologiei creştine care tratează despre persoana lui Cristos şi despre raporturile sale cu Dumnezeu şi cu umanitatea.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. dénaturé)
1. care are natura, caracterele iniţiale distinctive schimbate.
2. spirt ~ = alcool impropriu pentru consum.
3. (fig.; despre părinţi, copii) lipsit de afecţiune şi umanitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (dezumaniza + -ant, fr. déshumanisant)
1. care dezumanizează; care înlătură toată umanitatea.
2. (antonime) umanizant, umanist.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inhumain, lat. inhumanus)
1. căruia îi lipsește umanitatea.
2. care este excesiv de crud; neomenos, nemilos, feroce.
3. care nu e caracteristic omului; care nu are nimic uman; (prin ext.) de proporţii neobişnuite; monstruos.
4. (var.) inhuman, (înv.) înhuman.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (socio- + -sferă)
1. umanitatea, societatea, precum și mediul natural dezvoltat de om, care împreună fac parte din învelișul geografic; psihosferă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. humanitaire)
2. care se preocupă de interesele, de binele omenirii; plin de umanitate.
3. care se străduiește să ușureze omenirea aflată în suferință, să vină în ajutorul oamenilor aflați în nevoie, aflați în suferință.