Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. unitarisme)
1. doctrină creştină reformată apărută în sec. XVI în diferite ţări europene, care nu recunoaşte decât o singură persoană în Dumnezeu; unitarism.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. unitarien)
1. I. care ține de unitarism; care se referă la unitarism; (înv.) unitărășesc.
2. confesiune ~ă = confesiune creștină bazată pe unitarianism.
3. II. adept al unitarismului; unitarist.
4. credincios care neagă dogma Treimii, recunoscând doar o singură persoană în Dumnezeu.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (cf. it. unitarista, germ. Unitarist)
1. (adept) al unitarianismului; unitarian.