turban

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. turban)

1. învelitoare de stofă, mătase sau pânză cu care îşi acoperă capul bărbaţii la unele popoare orientale.
2. şal înfăşurat de femei în jurul capului.

urban, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. urbain, lat. urbanus)

1. referitor la oraş; orăşenesc.
2. (fig.; despre atitudine, comportare) politicos, bine crescut, civilizat.

urbanism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. urbanisme)

1. ansamblu de științe, tehnici și arte referitoare la organizarea și dezvoltarea spațiilor urbane, în vederea asigurării bunăstării umane și îmbunătățirii relațiilor sociale, prezervând în același timp mediul; urbanistică.
2. comportare plină de politețe, de amabilitate, de bună-cuviință; urbanitate.

urbanist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. urbaniste)

1. arhitect, specialist în probleme de urbanistică.
2. arhitect sau tehnician specializat în organizarea spațiilor urbane.

urbanistic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.f.  
Etimologie: (fr. urbanistique, it. urbanistico)

1. I. referitor la urbanistică; care aparține, care are legătură cu urbanismul; edilitar.
2. II. știință care se ocupă cu proiectarea, construcția și estetica orașelor; urbanism.

urbanistică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. urbanistica)

1. ramură a arhitecturii care are ca obiect analiza și dezvoltarea teritoriului urban; arhitectură urbană, urbanism.

arhitect, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. architecte, lat. architectus, gr. arkhitekton)

1. specialist în arhitectură; specialist în proiectarea și construirea clădirilor.
2. persoană a cărei sarcină este să proiecteze planul unei clădiri (sau ansamblu urban) și să dirijeze construcția acesteia.
3. (figurat) creator al unei concepţii privind relaţiile politice interstatale.
4. (figurat) persoană sau entitate care dezvoltă ceva; creator.
5. (prin ext.) constructor.
6. (var. înv.) arhitecton, arhitector.

autobuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. autobus, germ. Autobus)

1. autovehicul de transport în comun, pe linii urbane obișnuite, cu locuri pentru deplasare așezat și altele pentru deplasare în picioare.
2. (var.) (înv.) autobus.

autohaltă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + haltă)

1. facilitate de pe un drum la care opresc autobuzele intraurbane și autocarele de transport public interurban pentru a permite călătorilor să urce și să coboare din vehicul; haltă pentru autobuze, stație de autobuz.

bulevard

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. boulevard)

1. stradă largă, dreaptă, cu circulaţie intensă, în general mărginită de șiruri de arbori sau, în unele părți ale Americii de Nord, orice autostradă urbană.

camorrist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. camorrista)

1. cel care folosește prepotența, corupția și favoritismul ca mijloc de a obține funcții și câștiguri; membru al camorrei (echivalentul napolitan sau urban al mafiei siciliene sau rurale).

citadiniza

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (it. cittadinizzare)

1. a da sau a căpăta un caracter citadin; a (se) urbaniza.