Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affriqué)
1. (consoană) care se pronunţă prin închiderea şi deschiderea treptată a organului fonator, urmate de o constricţie a acestuia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allure)
1. mod de deplasare a unui animal, vehicul.
2. fel de a merge; ţinută, aspect; înfăţişare.
3. fel de a acţiona, de a se purta; ritm în care se desfăşoară o întrecere sportivă.
4. poziţia vântului faţă de o navă.
5. unghiul format de drumul urmat de o navă faţă de direcţia vântului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anadiplose)
1. (retorică) reluare a unui cuvânt de la sfârşitul unei unităţi sintactice sau metrice la începutul unităţii următoare (schematizată astfel _______A / A_______); geminaţie, reduplicaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (anticipa)
1. faptul de a anticipa; anticipaţie.
2. (lingv.) pronunţare anticipată a unui sunet din silaba următoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apoplexie, lat., gr. apoplexia)
1. pierdere totală a conştiinţei, provocată de ruptura unui vas din creier, urmată de hemoragie.
2. boală a plantelor datorată căldurilor excesive, ducând la uscarea lor bruscă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (asibila)
1. fenomen fonetic prin care o consoană oclusivă se transformă în consoană africată (fricativă) sub influenţa lui i sau e următor; asibilaţie.