Parte de vorbire: adj.
Origine: (urzica + -ător)
1. care urzică, care produce usturime; urticant, usturător.
2. (fig.) care atinge amorul propriu; care conține aluzii răutăcioase; caustic, sarcastic, ironic.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. enid/o/-, cf. gr. knide)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. physalie)
1. animal celenterat marin, din ordinul sifo-noforelor, dintr-o veziculă flotantă, care susţine polipii reproducători, nutritivi, şi filamente urzicătoare lungi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. formique)
1. acid ~ = acid corosiv care se găseşte în corpul furnicilor roşii şi în frunzele de urzică; acid metanoic; aldehidă ~ă = formaldehidă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. nématocyste)
1. (biol.) organ urzicant la celenterate; cnidocist.
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (urticarie)
1. a face urticarie (erupție cutanată asemănătoare cu iritația cauzată de urzică).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. urticacées)
1. (pl.) familie de plante erbacee dicotiledonate, adesea cu peri aspri, urzicători; (rar) urticee.
2. (sing.) plantă din această familie (reprezentanți: urzica și parechernița).