utilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. utilité, lat. utilitas)

1. însușirea a ceea ce este util(izabil).
2. folos, serviciu pe care îl (poate) aduce cineva sau ceva.

futilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. futilité, lat. futilitas)

1. inutilitate; neseriozitate, frivolitate.

inutilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inutilité, lat. inutilitas)

1. zădărnicie; netrebuință.

conștientiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (conştient + -iza)

1. tr., refl. a face să devină, a deveni conștient de scopul, de necesitatea și utilitatea unei activități.

futilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. futilité, lat. futilitas)

1. inutilitate; neseriozitate, frivolitate.

gratuitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gratuité, lat. gratuitas)

1. însușirea de a fi gratuit; ceea ce se oferă gratuit.
2. (fig.) inutilitate, netemeinicie a unei acțiuni, a unei afirmații etc.

local, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. local, lat. localis)

1. adj. dintr-un loc anumit, specific unui loc.
2. culoare ~ă = șir de imagini care, într-o descriere, pictură, piesă de teatru etc. redau ceea ce este caracteristic pentru obiceiurile unei țări, societăți sau epoci; tratament ~ = anestezie limitată la partea care urmează să fie operată, examinată etc.
3. (mat.) referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu.
4. s. n. clădire de utilitate publică; (spec.) restaurant, bodegă.

marginalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. marginaliste)

1. I. referitor la marginalism, teorie economică bazată pe ideea că valoarea economică rezultă din utilitatea marginală (utilitatea ultimei unități consumate).
2. care caracterizează sau aparține teoriei economice a marginalismului.
3. II. adept al marginalismului.

necesitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. nécessité, lat. necessitas)

1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate.
2. (pl.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei.
3. cu ~ = în mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situație excepțională în care statul poate lua anumite măsuri în interesul apărării țării.
4. categorie filozofică desemnând însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare.