Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vagabond, lat. vagabundus)
1. (om, animal) care rătăceşte fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupaţie, existenţă stabilă.
2. (fig.) nestatornic. inconstant.
3. (om) de nimic, fără căpătâi.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. vagabonder)
1. a rătăci fără ţintă, a trăi ca (un) vagabond.
2. (fig.; despre gânduri, imaginaţie) a trece, fără încetare, de la un lucru la altul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vagabondage)
1. vagabondare.
2. starea celui care vagabondează.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aventurier, it. avventuriere)
1. om care caută aventuri om fără căpătâi, vagabond.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gyrovague, lat. gyrovagus)
1. călugăr rătăcitor, vagabond.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. thêtes)
1. pl. (în Grecia antică) ţărani care, pierzându-şi micile proprietăţi, erau siliţi să muncească pe pământurile aristocraţilor sau să vagabondeze.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. vagabonder)
1. a rătăci fără ţintă, a trăi ca (un) vagabond.
2. (fig.; despre gânduri, imaginaţie) a trece, fără încetare, de la un lucru la altul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vagabondage)
1. vagabondare.
2. starea celui care vagabondează.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (haimana + -lâc)
1. faptul de a hoinări; hoinăreală, vagabondaj.