vară

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. vera - ver „primăvară”)

1. anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie.
2. de ~ = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic.
3. la ~ = în vara viitoare, în vara care urmează.
4. astă-~ = în vara care a trecut.
5. (în) ~a asta = în vara în care ne aflăm.
6. (pop.) an-~ = în vara anului precedent.
7. de cu ~ = fiind încă vară.
8. peste ~ = în timpul verii.
9. (adverbial; în forma vara) în cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp.

vară

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT aestas
2. FR été
3. EN summer
4. DE Sommer
5. RU лето
6. HU nyár

estival; de vară

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT aestivalis; aestivus
2. FR éstival; d’été
3. EN aestival; summery
4. DE Ästival; sommerlich
5. RU летний
6. HU nyári, nyárelőző; nyáron virágzó

pierde-vară

Parte de vorbire:  s.m. invar.  
Etimologie: (pierde + vară)

1. persoană care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost; leneș, (fam.) târâie-brâu.

primăvară

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT ver
2. FR printemps
3. EN spring
4. DE Frühling; Frühjahr
5. RU веснa
6. HU tavasz

trufă de vară

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT Tuber aestivum
2. FR truffe d’été; truffe de la St. Jean
3. EN summer truffle
4. DE Sommertrüffel
5. RU трюфель съедобный
6. HU nyári szarvasgomba

varactor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. varactor)

1. element semiconductor, condensator cu capacitate variabilă, a cărei valoare depinde de tensiunea aplicată; varicap.

varan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. varan, lat. varanus)

1. șopârlă mare carnivoră, verzuie, cu plăci osoase pe spate, ca un mic crocodil, în Africa, Asia și Australia.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

adulterin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adultérin, lat. adulterinus)

1. (despre copii) născut dintr-un adulter.
2. (bot.; despre organe) fals, neadevărat.

afișa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. afficher)

1. tr. a lipi un afiș.
2. (fig.) a manifesta ostentativ o anumită atitudine.
3. a vizualiza o mărime măsurată sau rezultatul unui calcul.
4. refl. a apărea în tovărășia cuiva.

amanita

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amanite)

1. specie de ciuperci, din familia agaricaceelor, comestibile, dar și otrăvitoare, care cresc vara și toamna prin păduri.

amfifotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amphiphotique)

1. (despre vegetale) care este heliofil primăvara și sciofil toamna.

amilază

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amylase)

1. (biochimie) enzimă care provoacă hidroliza amidonului și a glucidelor; diastază.
2. ~ salivară = enzimă găsită în salivă care descompune amidonul în maltoză și dextrină; ptialină.
3. ~ pancreatică = enzimă digestivă secretată de glandele pancreatice, activă în sucul pancreatic, cu funcția principală de a ajuta la digerarea carbohidraților din alimentele ingerate.