Dictionar

clavecin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clavecin)

1. vechi intrument muzical cu coarde metalice și claviatură, asemănător pianului; cembalo, clavicembal.
 

vecin; învecinat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT vicinus
2. FR voisin; avoisinant
3. EN neighbouring; adjacent
4. DE Nachbar; in Nachbarkeit
5. RU соседний
6. HU szomszéd, szomszédos, szomszédság, közelálló, rokon
 

vecinătate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. vicinitas, -atis)

1. starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini.
2. loc vecin cu cineva sau cu ceva; împrejurime.
3. cei care sunt sau locuiesc alături sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat).
4. stare de vecin; vecinie, rumânie, iobăgie.
 

vecinicește

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (vecinic + -ește)

1. din totdeauna și pentru totdeauna.
 

vecinicit, -ă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (vecinici)

1. căruia nu i se poate prevedea sfârșitul.
2. care se repetă fără întrerupere.
3. care plictisește prin repetiție.
4. (sinonim) veșnic.
 

vecinime

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (vecin + -ime)

1. mulțime de vecini.
2. loc care se află în imediata apropiere sau la o distanță relativ mică (în raport cu un loc dat); vecinătate.
 

abarticular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abarticulaire, cf. lat. ab „de la” + articularius „articular”)

1. (med.) situat în vecinătatea unei articulații, dar nelegat de aceasta.
 

aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.
2. bridă.
3. (fiz.) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton și oțel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conștientă.
7. (bot.) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).
 

adiacent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. adiacens, it. adiacente)

1. alăturat, așezat alături, învecinat, continuu.
2. (mat.) unghiuri ~e = unghiuri care au același vârf și o latură comună.
 

adiacență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. adiacenza)

1. alăturare, vecinătate.
2. (mat.) calitate a unghiurilor adiacente.
 

anatrop, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anatrope)

1. (bot.; despre ovule) care are micropilul vecin cu placenta, iar filamentul la polul opus.
 

arterioflebită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. artério-phlébite)

1. arterită complicată cu flebita venelor învecinate.