Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. vénérer, lat. venerari)
1. a arăta veneraţie faţă de cineva sau de ceva; a stima în cel mai înalt grad.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vénérable, lat. venerabilis)
1. (şi s.) demn de înaltă consideraţie, de respect, de veneraţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. venerabilitas, -atis, fr. vénérabilité)
1. capacitatea de a fi demn de venerație; caracter venerabil; respectabilitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vénération, lat. veneratio)
1. respect pios, adorare a ceea ce este considerat sacru.
Parte de vorbire: s.m. (înv.)
Origine: (lat. venerator, fr. vénérateur)
1. persoană care venerează pe cineva, care dovedește un atașament respectuos.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. adorer, lat. adorare)
1. a iubi foarte mult, fără limite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adoration, lat. adoratio)
1. iubire, admiraţie nemărginită.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. cerealia)
1. (ant.) sărbători dedicate zeiţei Ceres, venerată de romani drept „creatoarea recoltelor”, care aveau loc între 12 şi 19 aprilie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. culte, lat. cultus)
1. adorare mistică, religioasă a unor obiecte, forţe naturale, fiinţe reale sau fantastice ori a unor abstracţiuni personificate; act religios făcut în cinstea unei divinităţi.
2. sentiment de veneraţie, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva.
3. ~ul personalităţii = atitudine de admiraţie sistematică faţă de un conducător politic.
4. totalitatea ritualurilor unei religii.
Parte de vorbire: s.n. invar.
Origine: (lat. ex voto „după legământ”)
1. placă, pictură sau orice alt obiect purtând o formulă de recunoștință, care se pune într-un loc venerat (biserică sau capelă), în semn de mulțumire pentru obținerea unui har sau împlinirea unei dorințe.
2. (prin ext.) semn de recunoștință, de gratitudine.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. idolâtrer)
1. a slăvi, a adora, a venera, a diviniza.