Dictionar

Rezultate secundare (Verbal):

Deverbal

Parte de vorbire: s.n., adj.
Origine: (fr. déverbal)

1. (cuvânt) provenit dintr-un verb; deverbativ, postverbal.

2. adj. care se formează dintr-un verb la infinitiv prin suprimarea desinenței (terminației).


Postverbal

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. postverbal)

1. (cuvânt) format (prin derivare regresivă) de la un verb.


Proces-verbal

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. procès-verbal)

1. document întocmit de o autoritate competentă și care constată un fapt, un delict, o contravenție etc.

2. raportul a ceea ce a fost spus sau făcut într-o ședință, întrunire sau circumstanță oficială.


Verbal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. verbal, lat. verbalis)

1. care se transmite prin viu grai; oral.

2. notă = notă diplomatică nesemnată, echivalentă cu o declaraţie orală.

3. referitor la verb, al verbului; provenit din verb.

4. flexiune = conjugare.

5. cu valoare de verb.


Verbalism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. verbalisme)

1. metodă de învăţământ bazată mai mult pe învăţarea cuvintelor (noţiunilor) decât pe formarea raţionamentului elevilor.

2. (peior.) tendinţă de a da mai multă importanţă cuvintelor şi simbolurilor decât ideilor; abuz, beţie de cuvinte.


Verbalist, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. verbalist, /II/ Verbalist)

1. adj. care prezintă verbalism.

2. s. m. f. cel care vorbeşte multe şi de toate.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Acatafazie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acataphasie)

1. aşezare greşită a cuvintelor în vorbire.

2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideaţie şi vorbire.


Activ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acţiune; harnic, dinamic.

2. (biol.) aflat în stare de completă funcţionare.

3. membru ~ = membru al unei organizaţii, instituţii, având obligaţii şi bucurându-se de drepturi depline.

4. (mil.) în activitate.

5. (despre corpuri, substanţe) care intră uşor în reacţie.

6. (despre diateza verbală) care arată subiectul săvârşeşte acţiunea.

7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.

8. (despre operaţii, conturi, bilanţuri) care se soldează cu un profit.

9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituţii etc.; parte a bilanţului în care sunt înscrise aceste mijloace.

10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.

11. adv. în mod activ.


Adverbal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.

2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).

3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.


Afrazie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphrasie)

1. tulburare de comunicare verbală, dificultate de a construi fraze.


Alexie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alexie)

1. (med.) incapacitate de a înțelege limbajul scris; cecitate verbală.