vers

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vers, lat. versus)

1. ansamblu de cuvinte dispuse potrivit anumitor reguli de măsură și de cadență și formând un rând dintr-o poezie.
2. (p. ext.; pl.) poezie.

avers

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. avers)

1. (numismatică) partea care poartă efigia sau motivul esențial; fața unei monede sau medalii.
2. (antonime) dos, revers.

invers

Parte de vorbire:  s.n. (pl. -e, -uri)  
Etimologie: (cf. fr. inverse)

1. lucrul invers; antiteza unui lucru; ceea ce este opusul, contrarul (vorbind despre ceva sau cineva).
2. (matematică) ~ul unui număr = fracție având acest număr ca numitor și unitatea ca numărător (ex. ~ul lui 3 este 1/3).

microunivers

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (micro1- + univers)

1. micul univers; microcosm (3).

revers

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. revers, lat. reversus, germ. Revers)

1. dos al unei medalii, monede, hârtii scrise etc.
2. ~ul medaliei = partea cealaltă, neplăcută a unei situații, a unui lucru.
3. (fig.) aspect, față ascunsă și în contrast izbitor cu aspectul cunoscut al unei situații etc.
4. (mil.) partea dinspre inamic a șanțului sau a tranșeelor.
5. (geol.) suprafață structurală slab înclinată.

travers

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. travers)

1. partea de jos și de sus a coastei unei nave.
2. direcție perpendiculară pe axul longitudinal al navei.
3. vânt (sau val) ~ = vânt (sau val) perpendicular pe axul navei; la ~ = perpendicular față de nava proprie.
4. nume generic pentru țesăturile cu dungi transversale.

univers

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. univers, lat. universum)

1. lumea în totalitatea ei, nemărginită în timp și în spațiu, infinit de variată în ceea ce privește formele pe care le ia materia în procesul dezvoltării ei; cosmos.
2. lumea locuită; globul terestru.
3. cerc îngust al vieții cuiva; mediu în care se trăiește.
4. câmp, domeniu de activitate, de preocupări.
5. populație în cadrul unei operații statistice.

abhora

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. abhorrer, lat. abhorrere „a se îndepărta cu oroare de”)

1. a avea oroare, aversiune pentru un lucru sau persoană; a urî, a detesta.

ablactație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablactation, lat. ablactatio)

1. trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare.
2. încetare a secreției de lapte matern.

abreviator

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. abréviateur, lat. abbreviator)

1. cel care abreviază scrierile unui autor.
2. autor al versiunii scurte a unei lucrări literare.
3. funcționar al cancelariei papale însărcinat cu redactarea minutelor.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

acatalectic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acatalectique)

1. (despre versuri antice) cu unitățile metrice complete.