Dictionar

candoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. candeur, lat. candor)

1. curățenie, puritate morală, nevinovăție.
2. naivitate, ingenuitate, inocență.
 

culpabiliza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. culpabiliser)

1. a provoca cuiva un sentiment de vinovăție; a face pe cineva să se simtă (sau să fie considerat) vinovat; a învinovăți, a învinui.
2. (antonim) a deculpabiliza.
 

culpă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. culpa, fr. coulpe)

1. greșeală constând în neîndeplinirea unei obligații, în săvârșirea unei fapte pedepsite de lege; vină, vinovăție.
 

disculpă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. discolpa)

1. împrejurare, argument invocat pentru dezvinovățire; lipsă de vină; nevinovăție.
 

infracțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. infraction, lat. infractio)

1. încălcare cu vinovăție a unei legi penale.
2. abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc.
 

inocență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. innocence, lat. innocentia)

1. curățenie sufletească, nevinovăție; candoare.
2. (ir.) naivitate, simplitate; ignoranță.