Parte de vorbire: s.n. (italienism)
Origine: (it. cello)
1. instrument muzical asemănător cu vioara, dar de dimensiuni mult mai mari și cu un timbru mai grav, pe care muzicianul îl ține vertical între picioare și ale cărui corzi le freacă cu un arcuș; violoncel.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (galeză crwth, engl. crowd)
1. instrument celtic antic asemănător cu o vioară, cu 3 sau 6 coarde pe care arcușul le făcea să vibreze, folosit de barzi și trubaduri ca instrument de acompaniament; cruth, crotă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., it. guzla)
1. instrument muzical popular monocord, un fel de vioară, la unele popoare dalmatice.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (din Stradivarius, latinizarea numelui lui Antonio Stradivari (1644-1737), lutier faimos din Cremona; fr. stradivarius)
1. vioară, violă sau violoncel fabricate de Antonio Stradivarius sau asemănătoare acestora.
2. (prin ext.) simbol de excelență.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. violino)
1. (muzică) instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță și patru coarde care sunt frecate cu arcușul; vioară.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. violoniste)
1. muzicant la vioară; viorist.