Dictionar

asceză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ascèse)

1. aplicare în practică a virtuților prin exercițiu de voință, privațiuni etc.; viață austeră și retrasă.
2. ascetism (1).
 

glorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., it. gloria)

1. strălucire, renume prin virtuți excepționale; onoare, slavă.
2. om deosebit de valoros; celebritate.
3. aureolă luminoasă în formă de fascicul radial (în pictură, sculptură, decorație), simbolizând sfințenia.
 

infuz, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. infus)

1. (despre cunoștințe, virtuți) posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut.
 

talisman

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. talisman)

1. obiect din metal, piele etc. purtând semne, simboluri și cărora li se atribuie virtuți magice de putere și/sau protecție; amuletă.
 

teologal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. théologal)

1. care se referă la teologie; teologic.
2. se spune despre principalele virtuți care au ca obiect pe Dumnezeu (credința, speranța și caritatea).
3. virtute ~ă = fiecare dintre cele trei virtuți insuflate de Dumnezeu (credința, speranța și iubirea), care îi permit omului să stabilească o relație cu Sfânta Treime, fiind dovada prezenței și acțiunii Duhului Sfânt în facultățile ființei omenești.
 

virtuos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. virtuosus, după fr. verteux)

1. cu multe virtuți.
2. cinstit, curat, cast.