Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. contemplatif, lat. contemplativus)
1. care contemplă, înclinat spre visare; meditativ, visător.
2. care se limitează să contemple, fără vreun scop practic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. contemplation, lat. contemplatio)
1. actul de a contempla, de a observa cu atenție; contemplare.
2. stare de fericire, detașare de realitate, visare.
3. concentrarea minții asupra subiectelor intelectuale sau religioase; meditație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mélancolie, lat. melancholia)
1. stare de tristeţe, de deprimare, însoţită de dorinţa de visare şi singurătate.
2. boală psihică manifestată prin tristeţe, apatie, delir, anxietate şi obsesia sinuciderii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. psychédélisme)
1. stare de visare trează, specifică, provocată de unele halucinogene.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réverie)
1. stare de visare cu ochii deschişi.
2. piesă vocală sau instrumentală la mici proporţii, cu caracter visător.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. romantisme)
1. mișcare literară și artistică, apărută în Europa la sfârșitul sec. XVIII și începutul sec. XIX, ca o reacție împotriva clasicismului, prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate și imaginație și prin zugrăvirea de eroi excepționali.
2. ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; înclinare spre lirism, spre visare, spre melancolie.
3. perioadă în istoria muzicii prin ruperea echilibrului formelor clasice în favoarea libertății și fanteziei, prin intensitatea și spontaneitatea expresiei.
4. (fil.) denumire dată teoriilor care pun accent pe intuiție ca metodă de cunoaștere, pe libertatea și spontaneitatea de gândire și de faptă, precum și pe pasiuni și interese în morală, ca o reacție contra filozofiei clasice, raționale.