Dictionar

VITEL(O)-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. vitell/o/-, cf. lat. vitellus „gălbenuș de ou”)

1. „vitelus”.
 

VITELI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. vitellus „gălbenuș de ou”)

1. „vitelus, vitelin”.
 

vitelin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vitellin)

1. referitor la vitellus.
2. s. f. substanță albuminoidă din gălbenușul de ou.
 

vitelină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vitelline)

1. substanța proteică similară globulinei, în gălbenușul de ou.
 

vitellus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. vitellus)

1. ansamblul substanțelor de rezervă aflate în ouăle animalelor, din care se formează și se nutrește embrionul.
 

VITELO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. vitellus „gălbenuș de ou”)

1. „vitelus”.
 

accelerat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: ( accelera)

1. iuțit, grăbit (din ce în ce mai mult).
2. tren ~ (și s. n.) tren cu viteză mai mare.
 

accelerator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accélérateur)

1. adj. care accelerează.
2. s. n. dispozitiv prin care se mărește viteza, turația (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.
3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mișcări de desfășurare lentă.
4. instalație complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.
5. s. m. substanță care mărește viteza unei reacții chimice; produs destinat a reduce durata de priză și de întărire a betonului.
 

accelerație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accélération, lat. acceleratio)

1. creștere a vitezei unui corp în mișcare în unitatea de timp.
2. ~ gravitațională = accelerația pe care o au corpurile în cădere liberă.
 

acvaplanare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. aquaplanage, engl. aquaplaning)

1. derapaj al unui automobil ce se deplasează cu viteză, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri.
 

advecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. advection, lat. advectio)

1. (meteo.) deplasare a unei mase de aer în sens orizontal.
2. (fizică) transportul unei cantități (scalare sau vectoriale) a unui element dat (cum ar fi căldura, energia internă etc.) prin mișcarea (și, prin urmare, viteza) mediului înconjurător.
 

aerotermodinamică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérothermodynamique)

1. știință care studiază fenomenele calorice provocate de scurgerile aerodinamice la viteze supersonice.