Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (vorbăreț + -ie)
1. vorbă multă și fără rost; vorbărie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bavard)
2. incapabil de a păstra un secret; indiscret.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. loquace, lat. loquax, -acis)
1. inv. vorbăreţ, volubil, limbut.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. verbeux, lat. verbosus)
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f., III. s.n.
Origine: (vorbi + -tor; III. fr. parloir)
1. I. care vorbește; care folosește limbajul articulat.
2. care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ.
3. care constituie o dovadă serioasă; care vorbește de la sine; evident, edificator, elocvent.
4. II. persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat.
5. persoană care povestește, care discută cu alții.
6. persoană care are darul de a vorbi frumos și liber în public; orator.
7. III. cameră specială în cămine, în cazărmi etc., destinată întrevederilor celor internați cu persoane venite din afară; parloar.
8. difuzor pentru amplificarea vocii.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (vorbi + -agiu)
1. (depr.) om vorbăreț; palavragiu.
Parte de vorbire: adj. (reg.)
Origine: (vorbă + -ar)
1. care vorbește mult; vorbăreț.