vorbitor, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f., III. s.n.  
Etimologie: (vorbi + -tor; III. fr. parloir)

1. I. care vorbește; care folosește limbajul articulat.
2. care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ.
3. care constituie o dovadă serioasă; care vorbește de la sine; evident, edificator, elocvent.
4. II. persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat.
5. persoană care povestește, care discută cu alții.
6. persoană care are darul de a vorbi frumos și liber în public; orator.
7. III. cameră specială în cămine, în cazărmi etc., destinată întrevederilor celor internați cu persoane venite din afară; parloar.
8. difuzor pentru amplificarea vocii.

vorbitorește

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (vorbitor + -ește)

1. prin discuții.

vorbitorie

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (vorbitor + -ie)

1. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocvență.
2. vorbă multă și fără rost; vorbărie.

afgan, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afghan)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Afganistan.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită de afgani.
3. s. m. câine de companie decorativ, de origine afgană.

africanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. africanisme)

1. particularitate a limbajului francez vorbit în Africa.

afrikaans

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. afrikaans)

1. limbă de origine olandeză, vorbită de afrikanderi.
2. limba germanică destul de apropiată de olandeză, vorbită în Africa de Sud, unde are statut de limbă oficială, și în Namibia (și, într-o măsură mai mică, Botswana, Zambia și Zimbabwe).

afro-asiatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afro-asiatique)

1. referitor la Africa și Asia.
2. (lingv.) se referă la familia de limbi vorbite în Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
3. compus din reprezentanți din Africa și Asia.
4. referitor la persoanele asiatice de origine africană.
5. referitor la persoanele africane de origine asiatică.
6. comun Africii și Asiei, din punct de vedere politic.

aheean, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. achéen)

1. adj., s. m. f (locuitor) din Ahaia (Peloponez).
2. (s. n.) vechi dialect vorbit de aheeni.

ainu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aïnou)

1. limba vorbită de vechile populații din arhipelagul nipon.