Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. carambole)
2. (la jocul de biliard) atingere cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel; carambolaj.
3. (fig., fam.) situație încurcată; neînțelegere; încurcătură; zăpăceală.
4. (prin ext.) un accident în serie în care vehiculele se ciocnesc între ele.
5. (prin ext.; fam.) serie de șocuri, ciocniri de oameni sau lucruri între ele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déroute)
1. stare de zăpăceală, de dezorientare, de dezordine.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (năuc + -ie)
1. faptul de a fi năuc; starea celui năuc; năuceală, zăpăceală.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (aiuri + -eală)
1. vorbire lipsită de șir sau de logică (cauzată de o stare patologică); delir, aiurare.
2. (fam.) vorbire lipsită de sens; absurditate.
3. (fam.) zăpăceală, tulburare, dezordine.
Parte de vorbire: s.f. (înv., reg.)
Origine: (zălud + -ie)
1. rătăcire a minții; prostie, nebunie.
2. (prin ext.) stare în care se află cel zăpăcit; zăpăceală.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (uituc + -eală)
1. faptul de a uita; lipsă de memorie sau de atenție, nebăgare de seamă; uitucenie, uitucie.
2. (prin ext.) distracție, zăpăceală.