Rezultate secundare (înșele,):
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. escroc)
1. cel care comite o escrocherie, care are obiceiul de a escroca; persoană care încearcă să fure, să înșele; pungaş, şarlatan.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fallacieux, lat. fallaciosus)
1. care se bazează pe o minciună sau un fals; care caută să înșele, să inducă în eroare; înșelător, amăgitor.
2. (prin ext.) care nu are o bază serioasă, care este fără fundament; iluzoriu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. idempotence)
1. (mit.) proprietate a elementelor unei mulţimi având o operaţie binară astfel ca prin compunere cu ele însele să rămână neschimbate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. lapidarium)
1. (în evul mediu) tratat despre pretinsele proprietăţi curative sau magice ale pietrelor preţioase.
2. colecţie de pietre gravate sau sculptate (basoreliefuri, statui); locul în care se păstrează.
Parte de vorbire: adj. (desuet)
Origine: (lat. fallibilis)
1. care este pasibil să eșueze, să se înșele sau să comită o greșeală; failibil.
2. (antonime) infailibil, infalibil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (măslui)
1. (zaruri, cărți de joc) însemnat sau falsificat cu scopul de a înșela la joc.
2. (prin ext.) ticluit astfel încât să înșele pe alții; falsificat, fals, prefăcut.