Dictionar

însoțit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (însoți)

1. însoțire; căsătorie; (pop.) împerechere.
 

însoțit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (însoți)

1. acompaniat; completat; căsătorit.
2. (pop.) împerecheat; întovărășit.
 
 

însoțitură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (însoți + -[i]tură)

1. însoțire; căsătorie; (pop.) împerechere.
 
 

afebril, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afébrile)

1. (med.) care nu este însoțit de febră; care nu este febril; apiretic.
 

aflicțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. affliction, lat. afflictio)

1. durere profundă, de obicei de durată, însoțită de depresie sufletească și cauzată de un eveniment nefericit; pedeapsă directă.
 
 
 

algodistrofie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. algo-dystrophie)

1. denumire generică pentru sindroamele algice însoțite de tulburări trofice sau vasomotorii.