Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbial, lat. adverbialis)
1. (despre cuvinte, construcţii gramaticale) cu valoare de adverb.
2. (gramatică) locuțiune ~ă = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.
Parte de vorbire: vb. tr. imp.
Origine: (lat. confer)
1. termen prin care se face o trimitere la un text, la un izvor, la o lucrare; compară, consultă (cu); raportează-te la.
2. (abreviere) cf.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. stringendo)
1. (muzică) (ca indicație de execuție) din ce în ce mai grăbit; grăbind, accelerând; accelerando.
2. indicație muzicală folosită pentru a arăta o accelerare a timpului, combinată cu o creștere a intensității emoționale.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. allargando)
1. (muzică) indicație de execuție prin care se cere rărirea treptată a mișcării; largando.
Parte de vorbire: nume propriu
Origine: (rus. Таджикистан „țara tadjicilor”)
1. (geografie) țară din Asia cu capitala la Dușanbe, înconjurată de Afganistan, China, Kârgâzstan și Uzbekistan.
2. (abreviere) TJK.
Parte de vorbire: nume propriu
Origine: (kirghiz. Кыргызстан)
1. țară din Asia Centrală cu capitala la Bișkek, învecinată la nord cu Kazahstanul, la vest cu Uzbekistanul, la est cu China, iar în sud-vest cu Tadjikistanul.
2. (abreviere) KGZ.
3. (nume alternative) Kirghizstan, Kirghiztan, Republica Kârgâză.