abacterian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abactèrien, cf. grec. a „fără” + bakterion „bastonaș” )

1. care nu conține, care este lipsit de bacterii.
2. (antonim) bacterian.

abacteriemic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abactériémique)

1. (med.) care nu conține bacterii, pentru sângele unui bolnav.
2. (despre boli) care nu prezintă microbi în sângele circulant.
3. (antonim) bacteriemic.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

abilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. habilité, lat. habilitas)

1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.
2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.
3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, șiretlicuri.
4. (antonim) inabilitate.

abiogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiogène)

1. (biol.) (despre medii) care este lipsit de viață.
2. (despre procese) care are loc, se petrece fără participarea materiei vii.
3. (antonim) biogen.

abiogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiogenèse)

1. (biologie) teorie care admite generația spontanee, adică apariția vieții din materie anorganică neînsuflețită; arhebioză.
2. (antonim) biogeneză.