OK
X
abiogeneză
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abiogenèse)
1.
(biologie)
teorie
care
admite
generația
spontanee,
adică
apariția
vieții
din
materie
anorganică
neînsuflețită;
arhebioză.
2.
(antonim)
biogeneză.
abioseston
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abioseston)
1.
(biologie)
mulțimea
particulelor
detritice
suspendate
în
apă
(sărată
sau
dulce);
totalitatea
componentelor
moarte
dintr-un
seston;
seston
abiotic;
tripton.
acomodație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. accommodation)
1.
acțiunea
sau
rezultatul
acțiunii
de
a
(se)
acomoda;
acomodare.
2.
schimbarea
prezentată
de
o
ființă
vie
pentru
a
se
adapta
în
afara
mediului
său
natural.
3.
(biologie)
adaptarea
unui
organism
la
schimbările
din
mediul
său
de
viață.
4.
(psihologie)
modelarea
psihică
inconștientă
care
permite
unui
individ
adaptarea
la
mediul
său.
5.
(oftalmologie)
modificarea
curburii
cristalinului,
care
permite
ochiului
să
vadă
clar
obiectele
aflate
la
diferite
distanțe
de
el;
modificări
oculare
adaptative
care
asigură
claritatea
imaginilor
pentru
diferite
distanțe
de
vizualizare.
6.
(învechit)
acțiunea
de
instalare
convenabilă
a
unei
persoane.
7.
(var.)
acomodațiune.
8.
(antonime)
inadaptare,
neadaptare.
anovulator, -ie
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. anovulatoire)
1.
care
nu
comportă
ovulație.
2.
(biologie)
descrie
un
ciclu
în
care
nu
există
ovulație.
anoxibioză
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. anoxybiose)
1.
(biologie)
ansamblul
condițiilor
de
viață
ale
organismelor
care
trăiesc
într-un
mediu
fără
oxigen;
anaerobioză.
2.
(antonim)
aerobioză.
apex
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr., lat. apex)
Apex în Roma Antică (data creării: 1898)
1.
creștet,
vârf;
capăt,
extremitate
(ascuțită)
a
unui
obiect.
2.
(astronomie)
punct
de
pe
sfera
cerească
spre
care
se
deplasează
Soarele;
(antonim)
antapex.
3.
(biologie)
extremitate
superioară
a
unui
organ.
4.
(zoologie)
extremitatea
posterioară
a
cochiliei
gasteropodelor.
5.
(istorie)
bonetă
a
flaminilor,
la
romani;
mitra
vechilor
regi
și
satrapi
perși.