Parte de vorbire: s.
Origine: (it. conto, germ. Konto, fr. compte)
1. operaţie contabilă cuprinzând cele două părţi (debit şi credit) care exprimă valoric (şi cantitativ) existenţa şi mişcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp.
3. a trece în ~ = a înscrie la rubrica datoriilor; a ţine ~ (de ceva) = a lua în considerare; pe ~ propriu = pe proprie răspundere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crédit, lat. creditum)
1. relaţie ce se stabileşte între o persoană (creditor) care acordă, sub formă de împrumut, o sumă de bani sau alte valori şi o altă persoană (debitor), care primeşte împrumutul, urmând ca restituirea să se efectueze la o dată ulterioară, determinată; împrumut acordat; creanţa creditorului; obligaţia (bănească) a celui creditat.
2. sferă a circulaţiei băneşti cuprinzând relaţiile de credit.
3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezintă sumele avansate.
4. (fig.) încredere, consideraţie, stimă, autoritate de care se bucură cineva.