abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

adoptant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. adoptant)

1. I. (drept) care adoptă pe cineva în mod legal.
2. II. (drept) persoană care adoptă pe cineva în mod legal; adoptator, înfietor.

confirmativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. confirmatif)

1. care confirmă, care aduce confirmare.
2. (drept) care aprobă și menține o decizie anterioară.
3. (antonim) infirmativ.

consensual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. consensuel)

1. bazat pe consens, care a fost acceptat de marea majoritate; care se face cu asentimentul tuturor părților.
2. (drept) care se formează prin acordul părților.
3. (jur.) contract ~ = contract care se încheie prin simplul acord al părților.
4. uniune ~ă = conviețuire a unui cuplu fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; concubinaj.
5. (antonim) conflictual.

declinatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. déclinatoire)

1. (jur.) (hotărâre) prin care se declină competența.
2. (drept) (act) intenționat să excludă o jurisdicție ca fiind incompetentă.
3. (s.n.; expr.) ~ de competență = hotărâre prin care o instanță constată incompetența ei și înaintează cauza la o instanță competentă.

defendor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. défendeur)

1. (drept) persoană împotriva căreia este intentată o acțiune în justiție; pârât, intimat.