Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crise)
1. manifestare violentă a contradicţiilor (economice, politice, ideologice, militare etc.).
2. ~ economică = fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de mărfuri în raport cu capacitatea de cumpărare limitată a populaţiei, ceea ce duce la scăderea producţiei, la falimente, şomaj etc.; ~ energetică = fenomen complex care se manifestă prin insuficienţa resurselor energetice clasice.
3. moment critic, periculos şi decisiv; tulburare.
4. ~ de guvern = interval de timp care se scurge între demisia unui guvern şi formarea unui nou guvern.
6. tensiune, zbucium sufletesc, moment de grea încercare, de depresiune sufletească.
7. fază critică în evoluţia unei boli.
Parte de vorbire: adj., s.n.
Origine: (fr. matériel, lat. materialis, germ. materiel)
1. adj. alcătuit din materie; (fil.) care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei.
3. care constă în bunuri (economice).
4. s. n. materie primă sau semifabricată din care se fac diverse bunuri.
5. totalitatea informațiilor, a datelor necesare pentru întocmirea unei lucrări științifice, literare etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. stratification)
1. acțiunea de a (se) stratifica și rezultatul ei; stratificare.
2. (tehnică) acțiunea de dispunere în straturi suprapuse.
3. (prin ext.) mulțimea acestor straturi suprapuse.
4. (geologie) mod de dispunere a rocilor sedimentare în straturi suprapuse; mulțimea straturilor diferite care alcătuiesc un sol.
5. (sociologie) submulțimea unei populații sortată după diferite criterii (economice, sociale, culturale etc.).
6. (biologie) dispunerea stratificată a țesuturilor în unele organe.
7. (agricultură) alternarea semințelor, butașilor etc. și a straturilor de nisip sau pământ ușor, abia umed, în scopul conservării lor și al favorizării germinației sau înrădăcinării.
8. (var.) (înv.) stratificațiune, (înv.) stratificăciune.