Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anthropophagie)
1. faptul, din necesitate sau depravare în societățile evoluate, sau obiceiul tradițional, din societățile primitive, de a mânca carne de om; canibalism.
2. (etnologie) ~ rituală = ~ practicată din motive religioase sau conexe, spre deosebire de canibalismul de subzistență.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. lamento)
1. (muz.) piesă vocală în vechea operă italiană, cu caracter trist, tânguitor.
2. (etnologie) practica folclorică a „bocitului”, ritual larg răspândit în toate colțurile lumii, constând în a exprima durerea pentru moartea unei persoane în forme stabilite tradițional (plânsete, strigăte et cetera).
3. (la pl.) expresie insistentă a durerii; lamentaţie; plânsete.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. scarification, lat. scarificatio)
1. acțiunea de a scarifica și rezultatul ei; scarificare.
2. (med.) incizie superficială făcută în piele cu un instrument (bisturiu, lanțetă, scarificator, vaccinostil) pentru a produce un flux de sânge sau serozitate, pentru a efectua o vaccinare, o reacție cutanată sau pentru a introduce în epidermă anumite medicamente.
3. (etnologie) incizie efectuată pe piele pentru a obține cicatrici, constituind o marcă tribală, un rit de inițiere sau care răspund doar unor scopuri estetice.
4. (agricultură) defrișarea și afânarea cu ajutorul unui scarificator.
5. (arboricultură) incizie efectuată pe scoarța unui pom fructifer (sau pe o ramură de viță de vie) pentru a împiedica curgerea sevei în apropierea fructelor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. exonyme)
1. (cartografie) nume utilizat într-o limbă pentru a desemna un toponim și care se diferențiază de toponimul folosit de nativii acelui loc (germanii își numesc țara Deutschland; Germania este exonimul acestei țări în română).
2. (lingvistică) nume folosit într-o limbă pentru a desemna o altă limbă și care diferă de glotonimul celor care o vorbesc (germanii își numesc limba Deutsch; germana este exonimul acestei limbi în română).
3. (etnologie) numele unui popor folosit de străini, spre deosebire de numele prin care membrii poporului se identifică ei înșiși.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. endonyme)
1. nume utilizat într-o limbă pentru a desemna un toponim, o denumire geografică etc. și preluat în formă exactă (sau transcriere) în altă limbă (Moskva este endonim transcris pentru Москва).
2. (etnologie) numele prin care membrii unui grup etnic se desemnează ei înșiși (Deutschland este un endonim).