Dictionar

Rezultate secundare ((fig;):

Abandona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.

2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.

3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.

4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.

5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.

6. a neglija, a lăsa în voia...

7. a înceta de a utiliza.

8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.

9. a se încrede, a se preda.

10. a se neglija.

11. a-și pierde curajul.

12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.


Abate (2)

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.

2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.

3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).

4. (refl.) a se năpusti (asupra).

5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).

6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.

7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.

8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.

9. (refl.) a cădea.


Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.

2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.

3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.

4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.

5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.

6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.

8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.

9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.

10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.

11. (gram.) excepție.

12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.

13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.

14. culcare pe pământ; doborâre.

15. (fig.) deprimare.


Abator

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abattoir)

1. construcţie unde se sacrifică animalele destinate consumului populaţiei.

2. (fig.) masacru.


Abc

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abc)

1. carte pentru învățarea alfabetului; abecedar.

2. enumerarea primelor litere ale alfabetului.

3. (fig.) principiile elementare, începutul, baza unei arte sau a unei științe.


Abdica

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.

2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.

3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.

4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.