Dictionar

Rezultate secundare ((fiz.;):

Abacă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.

2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.

3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos

4. (var.) (s.n.) abac.


Aberaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.

2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.

3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.

4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.

5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.

6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.

7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.

8. (var.) (înv.) aberațiune.

9. (antonim) normalitate.


Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Acord

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.

2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.

3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.

4. formă de retribuţie a muncii prestate.

5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.

6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.

7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.

8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.


Aderenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.

2. bridă.

3. (fiz.) forţă care menţine alăturate două corpuri în contact.

4. (constr.) fenomen de legătură între beton şi oţel.

5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafaţa pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.

6. aderare, solidarizare conştientă.

7. (bot.) concreştere intimă şi secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obişnuit separate (frunze, petale, antere).


Adimensional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adimensionnel)

1. califică un raport sau o formulă fără dimensiuni.

2. (fiz.) care nu poate fi dimensionat, măsurat.