pronunțare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (pronunța)

1. emitere a sunetelor, silabelor, cuvintelor etc. cu ajutorul organelor vorbirii.
2. articulare a sunetelor, silabelor, cuvintelor etc. cu ajutorul organelor vorbirii.
3. mod de a pronunța; pronunție.
4. (jur) decizie într-un litigiu comunicată părților de către autoritatea competentă care a luat-o.
5. (înv) pronunțiație, (înv.) pronunțiatură.