Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. conviction, lat. convictio)
1. efect pe care o dovadă evidentă o produce în minte, certitudinea pe care o are cineva despre adevărul unui fapt, al unui principiu; convingere.
2. (justiție) piesă de ~ = obiect depus în instanță pentru a fi prezentat împotriva învinuitului.
3. ~ intimă = (justiție) metodă de judecată care ține cont de toate elementele, inclusiv cele subiective, pe lângă probele materiale; (prin ext.) certitudine care nu este neapărat confirmată de fapte.
4. (var.) convicție.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dénomination, lat. denominatio)
1. faptul de a denumi; acțiunea de atribuire a unui nume; denumire.
2. desemnarea unui lucru printr-un nume care exprimă starea, specia, calitățile esențiale ale acestuia.
3. (religie) mișcare, ramură sau subgrup dintr-o religie (care funcționează sub un nume, tradiție și identitate).
4. (justiție) termen care desemnează în mod formal, care identifică o entitate dată.
5. (var.) (înv.) denominațiune.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. probation, lat. probatio)
1. (jur.) acţiunea de a proba; dovedire; dovadă.
3. (justiție) perioadă în care o persoană condamnată plasată în afara sistemului penitenciar trebuie să respecte obligațiile de asistență și control.